Friptura de rata cu smantana

carne vanat reteta rata
Friptura de rata cu smantana

Cantitate: 6 portii
Timp de preparare: 2 ore








Ai nevoie de: 1 rata, 2 linguri de unt, 1 pahar de smantana, 1 cana de supa, malai, lamaie, piper boabe, sare.

Cum procedezi:
1. Rata se curata de pene si se parleste pe foc mare, dupa care trebuie frecata cu malai si apoi spalata.
2. Se goleste de intestine si maruntaie, apoi se spala si se sareaza.
3. Dupa ce se stropeste cu unt cald, se pune in tava acoperita cu felii subtiri de lamaie, impreuna cu o cana de supa si piper boabe.
4. Se lasa la cuptor timp de 1 ora, la foc potrivit, apoi se intoarce si se baga iar la cuptor.
5. Se scoate din cuptor atunci cand carnea capata o nuanta usor aurie si se serveste taiata bucati, acoperita cu smantana proaspata.

Fazan cu mere

Fazan cu mere

Cantitate: 10 portii
Timp de preparare: 2 ore








Ai nevoie de: 1 fazan, 1 kg mere, 100 g slanina, 1 pahar de vin, 2 linguri de unt, 1 lingura de zahar, piper boabe si sare.

Cum procedezi:
1. Fazanul se curata de pene, se sterge cu o carpa umeda, dupa care se goleste de intestine si de maruntaie.
2. Se spala, se sareaza prin interior si exterior, se umple cu slanina taiata felii, apoi se stropeste cu unt fierbinte si se pune in tava cu o cana de apa calda, piper boabe si sare.
3. Se lasa la cuptor, la foc potrivit timp de 1 ora.
4. Se adauga merele curatate de coaja si golite de seminte si se lasa in continuare la cuptor, dar la foc mic, pana cand carnea devine frageda.
5. Se scoate pe un platou pe care se pun alaturi merele inmuiate. Sosul fripturii se indulceste dupa gust si se toarna peste mere.
*In cazul in care doriti, puteti folosi pere in loc de mere

Fazan umplut

Fazan umplut

Cantitate: 10 portii
Timp de preparare: 3 ore










Ai nevoie de: 1 fazan, 200g slanina, 1 pahar de vin, 200g ciuperci, 1 ou, 2 linguri de unt, jumatate de lamaie, 1 cana de supa, verdeata tocata, paine, piper macinat si sare

Cum procedezi:
1. Fazanul se curata de pene si apoi se parleste pe flacara mare pana se arde puful, dupa care se sterge cu o carpa umeda.
2. Se curata de intestine si de maruntaie *Maruntaiele fazanului se pot consuma impreuna cu friptura sau separat, preparate precum cele de pasare.
3. Dupa ce este golit, fazanul se spala pe dinauntru, se sareaza si se lasa pana cand umplutura este gata.
4. Umplutura: Ciupercile se toaca si se pun intr-o cratita cu 1 lingura de unt si un praf de sare. Se scad la foc mic, dupa care se lasa sa se raceasca. Dupa ce s-au racit, ciupercile se omogenizeaza intr-un amestec impreuna cu oul crud, verdeata tocata, 1 felie de paine inmuiata si farmitata, sare si piper macinat.
5. Fazanul se umple cu amestecul obtinut, se stropeste cu 1 lingura de unt topit, se coase cu ata de bumbac si se pune in tava cu 1 ceasca mare de apa calda, slanina (taiata fasii), boabe de piper si sare.
6. Se lasa la cuptor, la foc potrivit timp de 1 ora, apoi se intoarce si se adauga vinul.
7. Se scoate cand capata o nuanta aurie.

Friptura de fazan

Friptura de fazan

Cantitate: 8 portii
Timp de preparare: 2 ore








Ai nevoie de: 1 fazan, 1 pahar de vin, slanina afumata, 2 linguri de unt, cimbru, piper boabe si sare

Cum procedezi: 
1. Fazanul trebuie tinut necuratat, intr-un loc racoros, timp de 3 zile inainte de a fi preparat, pentru a se fragezi
2. Se curata de pene, se parleste la foc mic si se sterge cu o carpa inmuiata in apa rece, dupa care se curata de intestine si maruntaie
3. Se da cu sare prin interior si pe suprafata, se stropeste cu 1 lingura de unt topit si se pune in tava de friptura acoperit cu fasii subtiri de slanina, impreuna cu o cana de apa calda, 1 lingura de unt, piper si cimbru.
4. Se frige la foc potrivit timp de o ora, apoi se adauga vinul si se intoarce pe partea cealalta
5. Se lasa inca jumatate de ora, dupa care se scoate si se taie bucati
*salata asortata de muraturi este recomandata ca garnitura

Fazan portughez

Fazan portughez

Cantitate: 10 portii
Timp de preparare: 3 ore









Ai nevoie de: 1 fazan, 150g slanina, jumatate de kg rosii, 250g ciuperci, 2 linguri de otet, 3 linguri unt, 1 foaie de dafin, piper boabe si sare

Cum procedezi: 
1. Vanatul trebuie tinut necuratat, intr-un loc racoros, timp de 3 zile inainte de a fi preparat pentru a se fragezi
2. Se curata de pene, se parleste la foc mic si se sterge cu o carpa inmuiata in apa rece, dupa care se curata de intestine si maruntaie
3. Se da cu sare prin interior si pe suprafata, se stropeste cu 2 linguri de unt topit pe foc, se inveleste cu felii de slanina, apoi se pune in tava de friptura cu o ceasca mare de apa calda, sare si piper boabe.
4. Se lasa la foc mare timp de 1 ora dupa care se adauga foaia de dafin, sucul de la rosii si otetul.
5. Se lasa la cuptor inca 1 ora dupa care se scoate si se acopera cu *sos de ciuperci
*Sos de ciuperci: Ciupercile se spala si se taie felii subtiri, apoi se pun pe foc intr-o cratita emailata impreuna cu o lingura de unt, sare si putin piper. Se lasa pe foc pana cand nu mai au sos, se adauga peste ele sosul in care s-a facut friptura, se mai lasa pe foc inca 10 minute si apoi se toarna imediat peste fazan.
  • RSS Feed
  • Become a Fan
 
Copyright 2011 Prepara Orice Reteta
Blogger Template desing by BTS